Braunschweig

În cadrul proiectului ERASMUS+ „Clever & Healthy” a avut loc în perioada 20 - 25 octombrie 2019 a treia mobilitate. Cu aceasta ocazie grupul de elevi si profesori implicati în implementarea proiectului au participat la diferite activitati derulate în Braunschweig, Germania. Grupul care a reprezentat Scoala Gimnaziala „Hermann Oberth” din Medias a fost compus din 13 elevi si 3 cadre didactice.

Calatoria noastra a început cu o surpriza, initial neplacuta, dar care s-a dovedit a fi o experienta pentru grupul din România. Din cauza unei greve la compania aeriana, am fost redirectionati spre Bucuresti si, înainte a lua zborul spre Germania, am putut vizita scurt si capitala tarii noastre.

Gazdele noastre, Sally Perel Gesamtschule Braunschweig, au organizat în aceasta saptamâna un program interesant care a cuprins: actiuni de interior (atelier de pregatit aperitive din fiecare tara participanta, construirea din lemn a unui hotel pentru insecte, activitati de documentare a întregii saptamâni), precum si actiuni în natura (expeditie în padure pentru cunoasterea ciupercilor în mediul lor natural). Atât elevii, cât si cadrele didactice au avut ocazia sa lucreze în grupe mixte, cu participanti din cele trei tari implicate în derularea proiectului.

Astfel, în trei zile din acea saptamâna toti elevii din proiect au participat la pregatirea, prezentarea si servirea a unor aperitive specifice Spaniei, Germaniei si României. România a servit zacusca, telemea, salam de Sibiu, slanina cu ceapa si ciocolata de casa. Ca si „condiment” specific am folosit o hora ardeleneasca la care au fost invitati toti spectatorii.

Deoarece evenimentul mondial Dance for Kindness, initiat de Asociatia Life Vest Inside, a fost primit cu succes în proiectul ERASMUS+ „Clever & Healthy”, grupul de la Braunschweig a exersat zilnic coregrafia dansului, iar în ultima seara, când au fost prezentate rezultatele muncii din aceasta saptamâna, a avut loc si Dansul Bunatatii.

Pe lânga turul prin centrul istoric al orasului gazda, am vizitat si Berlinul cu câteva obiective turistice de o importanta majora: zidul Berlinului, poarta Brandenburg, Bundestag, checkpoint Charlie si multe alte zone cu o încarcatura istorica majora. O experienta interesanta, chiar nostima, a avut loc la primirea grupului de catre primarul orasului Braunschweig, a carui sotie este din România, mai exact din Bradeni. Cu totii am fost foarte mândri când am fost salutati în limba româna.

În saptamâna petrecuta în Braunschweig am avut cu totii parte de experiente interesante, am consolidat prietenii, am cunoscut cultura germana si putem afirma ca aceasta a adus un plus de valoare grupului care a reprezentat România.

Imagine: